Cumpara din magazinul nostru online si poti obtine transportul gratuit! Click aici pentru a afla cum poti obtine transportul gratuit.

Imaginile afișate sunt cu titlu de prezentare și au caracter pur informativ.

Preț 14.00 Lei

Cod produs: P01492

Disponibilitate: In stoc

Producător: LAB OMEGA PHARMA

Ce este Solpadeine Extra și pentru ce se utilizează

Solpadeine Extra poate fi utilizat la pacienții cu vârsta de peste 12 ani, pentru ameliorarea pe termen scurt a durerii moderate, care necesită ameliorare mai puternică decât a altor medicamente pentru calmarea durerii, cum sunt paracetamolul, ibuprofenul sau acidul acetilsalicilic în monoterapie.

Acesta poate fi folosit pentru dureri de cap, migrene, cu sau fără semne de avertizare (aură), dureri de dinţi (inclusiv durere după extracție), durerile menstruale, nevralgii, luxaţii și entorse, dureri de spate, dureri la nivelul oaselor și articulațiilor cauzate de artrită și reumatism, sciatică.

Comprimatele conțin trei componente active: paracetamol, codeină și cafeină. Codeina şi paracetamol sunt ambele medicamente pentru calmarea durerii. Codeina aparține unui grup de medicamente numite analgezice opioide, care acționează pentru a calma durerea. Cafeina acționează pentru a crește și mai mult eficacitatea paracetamolului. Aceasta poate fi utilizată ca atare sau în combinație cu alte medicamente pentru calmarea durerii. Acțiunea triplă a ingredientelor oferă ameliorarea rapidă a durerii moderate.

Ce trebuie să știți înainte să luați Solpadeine Extra

Acest medicament conține codeină, care poate provoca dependență dacă îl luați în mod continuu mai mult de 3 zile. Aceasta poate dezvolta simptome de întrerupere la medicament atunci când încetați să-l luați.

Dacă luați un medicament pentru calmarea durerilor de cap mai mult de 3 zile, acesta le poate înrăutăţi.

Nu luați Solpadeine Extra:

dacă ați avut vreodată o reacție alergică la paracetamol, codeină, cafeină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;

dacă luați alte medicamente care conțin paracetamol sau codeină;

dacă aveţi vârsta sub 12 ani;

dacă alăptați;

dacă aveți dificultăți la respirație;

dacă aveți constipație cronică;

pentru ameliorarea durerii la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani) după îndepărtarea amigdalelor sau a vegetaţiilor adenoide pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn;

dacă ştiţi că metabolizaţi foarte repede codeina la morfină.

Înainte să luați Solpadeine Extra, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:

dacă aveţi afecţiuni hepatice sau renale, inclusiv boli hepatice cauzate de consumul de alcool etilic sau sindrom Gilbert (icter familial non-hemolitic). Doza trebuie redusă sau intervalul dintre administrarea dozelor prelungit;

dacă aveți probleme intestinale, inclusiv tulburări obstructive intestinale;

dacă ați avut o operaţie de îndepărtare a vezicii biliare;

dacă aveţi astm bronşic şi sunteţi sensibil la acidul acetilsalicilic;

dacă aveți tensiune arterială mică, hipotiroidism, leziuni craniene sau presiune intracraniană crescută;

dacă urmaţi o dietă cu restricţie de sodiu. Fiecare comprimat conține 427 mg de sodiu;

dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază sau deficit de glutation;

dacă prezentaţi alcoolism cronic, malnutriție sau deshidratare;

dacă sunteți o persoană în vârstă, adult sau adolescent cu o greutate mai mică de 50 kg. Pacienții vârstnici pot necesita o doză redusă.

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Atenționări și precauții

Codeina este transformată în morfină de către o enzimă de la nivelul ficatului. Morfina este o substanţă care determină ameliorarea durerii. Anumite persoane au o altă variantă a acestei enzime, iar acest fapt le poate afecta în diferite moduri. La unele persoane nu se produce morfină sau se produce în cantităţi foarte mici şi nu va apărea o ameliorare suficientă a durerii. Alte persoane sunt mai predispuse la apariţia de reacţii adverse grave, din cauză că se produce o cantitate foarte mare de morfină. Dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse, trebuie să opriţi administrarea acestui medicament şi să vă adresaţi imediat unui medic: frecvenţă scăzută a respiraţiilor sau respiraţie superficială, confuzie, somnolenţă, pupile mici, greață sau vărsături, constipaţie, lipsa poftei de mâncare.

Copii și adolescenți

Nu administraţi acest medicament la copii cu vârsta sub 12 ani.

Utilizarea la copii şi adolescenţi după intervenţii chirurgicale: Codeina nu trebuie utilizată pentru ameliorarea durerii la copii şi adolescenţi după îndepărtarea amigdalelor sau vegetaţiilor adenoide pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn.

Utilizarea la copii cu probleme cu respiraţia: Codeina nu este recomandată la copiii cu probleme cu respiraţia, deoarece simptomele toxicităţii la morfină pot fi mai grave la aceşti copii.

Solpadeine Extra împreună cu alte medicamente

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați orice alte medicamente, mai ales: metoclopramidă sau domperidonă (pentru greață [senzație de rău] sau vărsături [stare de rău]); colestiramină (pentru scăderea colesterolului din sânge); inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) prescrise pentru depresie în ultimele 2 săptămâni sau medicamente care vă pot face să vă simţiţi somnoros (de exemplu sedative, antidepresive sau alcool etilic).

Discutați cu medicul dumneavoastră dacă luați medicamente pentru subțierea sângelui (anticoagulante de exemplu, warfarină și cumarină) și trebuie să folosiţi un medicament pentru calmarea durerii zilnic, din cauza riscului de sângerare, totuşi puteţi lua doze de Solpadeine Extra în mod ocazional, în același timp cu anticoagulante.

Discutați cu medicul dumneavoastră dacă luați probenecid, deoarece este posibil să fie necesară reducerea dozei de Solpadeine Extra.

Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați sedative, tranchilizante și decongestionante, deoarece Solpadeine Extra conține cafeină, care poate interfera cu sau spori efectele acestora.

Sarcina și alăptarea

Nu luaţi Solpadeine Extra în timpul alăptării. Codeina şi morfina trec în laptele matern.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje sau maşini în timp ce luaţi Solpadeine Extra deoarece poate provoca ameţeli sau stări de confuzie.

Solpadeine Extra conține sodiu

Acest medicament conține sodiu 427 mg pe comprimat. A se lua în considerare de către pacienţii cu o dietă controlată de sodiu.

Solpadeine Extra conține sorbitol

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Ce conține Solpadeine Extra

Substanțele active sunt paracetamol, codeină fosfat hemihidrat și cafeină. Fiecare comprimat conține paracetamol 500 mg, codeină fosfat hemihidrat 12,8 mg și cafeină 30 mg;

Celelalte componente sunt: sorbitol (E420), zaharină sodică, hidrogenocarbonat de sodiu, lauril sulfat de sodiu, acid citric, carbonat de sodiu anhidru, povidonă K25, dimeticonă 350.

Cum să luați Solpadeine Extra

Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Adulți:

Luați 1 sau 2 comprimate dizolvate cel puţin într-un pahar cu apă (200 ml), la fiecare 4 - 6 ore, dacă este necesar.

Nu luați mai des de o dată la fiecare 4 ore.

Nu luați mai mult de 8 comprimate în 24 de ore (echivalent la paracetamol 4 g, codeină fosfat hemihidrat 102,4 mg şi cafeină 240 mg).

Adolescenți cu vârsta de 16-18 ani:

Luaţi 1 sau 2 comprimate dizolvate cel puţin într-un pahar cu apă, la fiecare 6 ore, dacă este necesar.

Nu luați mai des de o dată la fiecare 6 ore.

Nu luați mai mult de 8 comprimate în 24 de ore (echivalent la paracetamol 4 g, codeină fosfat hemihidrat 102,4 mg şi cafeină 240 mg).

Adolescenți cu vârsta de 12-15 ani:

Luaţi 1 comprimat dizolvat cel puţin într-un pahar cu apă (200 ml), la fiecare 6 ore, dacă este necesar.

Nu luați mai des de o dată la fiecare 6 ore.

Nu luați mai mult de 4 comprimate în 24 de ore (echivalent la paracetamol 2 g, codeină fosfat hemihidrat 51,2 mg şi cafeină 120 mg).

Nu luați mai mult decât doza recomandată.

Doza maximă zilnică de paracetamol nu trebuie să depășească 2 g pe zi, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră vă dă un sfat diferit:

Deocamdată nu au fost exprimate opinii în legătură cu acest produs.

Spune-ne opinia ta

(nu va fi publicată)

Stocul produselor afisat pe site poate fi diferit fata de stocul real disponibil datorita unor factori precum: rezervarea produselor in farmacii de catre pacienti, rezervarea produselor in site de catre alti utilizatori etc.
Minifarm face eforturi permanente pentru a păstra corectitudinea informaţiilor din acestă pagină. Uneori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare.

Alte produse din categoria Anti-inflamatoare, analgezice si antipiretice

Antinevralgic Sinus -cpr x 12 - Zentiva
doar în farmacie

Preț nou 11.50 LEI

In stoc
Alle® gel
doar în farmacie

Preț nou 36.00 LEI

In stoc
Quarelin -cpr. x 10
doar în farmacie

Preț nou 12.59 LEI

In stoc
Fasconal Pro -cpr.film x 10 - Gedeon
doar în farmacie

Preț nou 8.50 LEI

In stoc
Piafen 500mg-cpr x 20-Antibiotice
doar în farmacie

Preț nou 7.89 LEI

In stoc
Neolin-cpr. x 20-HealthAdvisors
doar în farmacie

Preț nou 13.00 LEI

Stoc suficient

Promotii speciale

Accesează campaniile cronometrate Minifarm si beneficiaza de preturi speciale pentru tine!

Reduceri de pret

Profita acum de reducerile de pret la produsele din oferta Minifarm!

Categorii vizitate recent

    Produse vizitate recent