Prospect Omeprazol 20mg -cps.gastrorez x 30 - Terapia Ranbaxy
Indicatii:
Omeprazol Terapia este folosit pentru tratamentul următoarelor afecţiuni:La adulţi:- „Boala de reflux gastro-esofagian” (BRGE). În această boală, acidul din stomac trece în esofag (tubul care uneşte gâtul cu stomacul) producând durere, inflamaţie şi senzaţie de arsuri în capul pieptului (pirozis).- Ulcere în partea de sus a intestinului (ulcer duodenal) sau în stomac (ulcer gastric).- Ulcere infectate cu bacteria numită „Helicobacter pylori”. Dacă aveţi această afecţiune, medicul dumneavoastră poate să vă prescrie şi antibiotice pentru a trata infecţia şi a permite ulcerului să se vindece.- Ulcere produse de medicamentele numite AINS (Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene).Omeprazol Terapia poate fi utilizat şi pentru a împiedica formarea ulcerelor atunci când luaţi AINS.- Prea mult acid în stomac din cauza unei tumori din pancreas (sindromul Zollinger-Ellison).
Contraindicatii:Nu luaţi Omeprazol Terapia:- dacă sunteţi alergic la omeprazol sau la oricare dintre componentele acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luaţi Omeprazol Terapia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina şi alăptarea:Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Omeprazolul se secretă în lapte, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul utilizării dozelor terapeutice.Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Omeprazol Terapia în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:Este puţin probabil ca Omeprazol Terapia să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.Pot apărea reacţii adverse cum sunt ameţeli şi tulburări vizuale. Nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje dacă aveţi astfel de reacţii adverse.
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.Discutaţi cu medical dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule să luaţi şi pentru cât timp. Acest lucru depinde de afecţiunea dumneavoastră şi de ce vârstă aveţi.
Dozele recomandate sunt:Adulţi:Pentru a trata simptomele BRGE cum sunt pirozisul şi regurgitările acide:- Dacă medicul dumneavoastră a constatat că esofagul vă este uşor afectat, doza recomandată este de 20 mg o dată pe zi, timp de 4-8 săptămâni. Dacă esofagul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi o doză de 40 mg pentru încă 8 săptămâni.- După ce esofagul s-a vindecat, doza recomandată este de 10 mg o dată pe zi.- Dacă esofagul nu a fost afectat, doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi.
Pentru a trata ulcerele în partea de sus a intestinului (ulcer duodenal):- Doza recomandată este 20 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă ulcerul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi aceeaşi doză pentru încă 2 săptămâni.- Dacă ulcerul nu se vindecă complet, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni.
Pentru a trata ulcerele stomacului (ulcer gastric):- Doza recomandată este 20 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni. Dacă ulcerul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi aceeaşi doză pentru încă 4 săptămâni.- Dacă ulcerul nu se vindecă complet, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi, timp de 8 săptămâni.
Pentru a preveni reapariţia ulcerelor duodenale şi gastrice:- Doza recomandată este 10 mg sau 20 mg o dată pe zi. Medicul dumneavoastră poate creşte doza până la 40 mg o dată pe zi.
Pentru a trata ulcerele duodenale şi gastrice produse de AINS (Anti-Inflamatoare Ne-Steroidiene):- Doza recomandată este 20 mg o dată pe zi, timp de 4 - 8 săptămâni.
Pentru a preveni ulcerele duodenale şi gastrice, dacă luaţi AINS:- Doza recomandată este 20 mg o dată pe zi.
Pentru a trata ulcerele cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi a le împiedica să reapară:- Doza recomandată este 20 mg Omeprazol Terapia de două ori pe zi, timp de o săptămână.- Medicul dumneavoastră vă va spune să mai luaţi şi două dintre antibioticele amoxicilină, claritromicină şi metronidazol.
Pentru a trata prezenţa a prea mult acid în stomac, produs de o tumoră din pancreas (sindromul Zollinger-Ellison):- Doza recomandată este 60 mg pe zi.- Medicul dumneavoastră va ajusta doza în funcţie de nevoile dumneavoastră şi va decide cât timp să luaţi medicamentul.
Utilizarea la copii şi adolescenţi:Pentru a trata simptomele BRGE cum sunt pirozisul şi regurgitările acide:- Copiii cu vârsta mai mare de 1 an şi greutate corporală mai mare de 10 kg pot lua omeprazol.Doza pentru copii va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului. Medicul va decide doza corectă.
Pentru a trata ulcerele cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi a le împiedica să reapară:- Copiii cu vârsta peste 4 ani pot lua omeprazol. Doza pentru copii va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului. Medicul va decide doza corectă.- Medicul dumneavoastră va mai prescrie pentru copilul dumneavoastră şi două antibiotice numite amoxicilină şi claritromicină.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă mediculuidumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este omeprazol. O capsulă gastrorezistentă conţine 20 mg omeprazol.- Celelalte componente sunt:Conţinutul capsulei - manitol, amidon, zahăr, dextrină, laurilsulfat de sodiu, fosfat disodic anhidru, carbonat de sodiu anhidru, carbonat de calciu, hidroxipropil metilceluloză, copolimer de acid metacrilic tip C, dietilftalat, talc, dioxid de titan (E171). Învelişul capsulei: capac - dioxid de titan (E171), Albastru strălucitor FCF (E 133), eritrozină (E 127), gelatină; corp - dioxid de titan (E171), galben de chinolină (E104), Verde S (E 142), gelatină.
Prezentare:
30 capsule gastrorezistente