Cosul meu de cumparaturi
Cauta un produs
Adauga in Cos

Nurofen Forte 400mg -drj x 24 - Reckit (W65943003)

Producător: RECKITT BENCKISER

Data expirare: 31 Iulie 2026

(0 review-uri)
Imaginile afișate sunt cu titlu de prezentare. Produsele pot diferi sub aspectul unor caracteristici (ex. nuante de culoare) de aspectul real al produsului, in functie de lotul in care au fost fabricate.

Nurofen Forte 400mg -drj x 24 - Reckit (W65943003)

Data expirare: 31 Iulie 2026

(0 review-uri)
35.00 LEI
In stoc
Cate iti doresti?
Adauga in Cos
MEDICAMENT OTC Acest produs este un medicament OTC si nu poate fi returnat. Acest produs poate fi achizitionat doar de catre persoane fizice si achitat doar cu cardul, online.
vezi mai multe detalii

Acest medicament se poate elibera fara prescriptie medicala. Cititi cu atentie prospectul si informatiile de pe ambalaj. Daca apar manifestari neplacute adresati-va medicului sau farmacistului. ANMDM - Raporteaza online o reactie adversa
Pagină actualizată la data de Vineri, 1 Martie 2024

Detalii despre Nurofen Forte 400mg -drj x 24 - Reckit (W65943003) din categoria Produse pentru reumatism

Ce gasiti în acest prospect:

1. Ce este Nurofen Forte si pentru ce se utilizeaza

2. Ce trebuie sa stiti înainte sa utilizati Nurofen Forte

3. Cum sa utilizati Nurofen Forte

4. Reactii adverse posibile

5. Cum se pastreaza Nurofen Forte

6. Continutul ambalajului si alte informatii

1. Ce este Nurofen Forte si pentru ce se utilizeaza

Nurofen Forte face parte din grupa medicamentelor denumite AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene) care actioneaza reducând durerea, inflamatia si febra.

Nurofen Forte este utilizat pentru a calma durerile usoare pâna la moderate, cum sunt durerea de cap, incluzând migrena, durerea de dinti, durerea menstruala si a reduce febra.

2. Ce trebuie sa stiti înainte sa utilizati Nurofen Forte

Nu utilizati Nurofen Forte:

- daca sunteti alergic la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);

- daca ati avut reactii alergice, cum sunt astm bronsic, secretii nazale, eruptie trecatoare pe piele cu mâncarime sau umflarea buzelor, a fetei, a limbii sau a gâtului dupa ce ati luat medicamente care contin acid acetilsalicilic sau alte medicamente pentru durere si inflamatie (AINS);

- daca ati avut ulcer sau sângerare la nivelul stomacului sau intestinului subtire (duoden) legate de utilizarea anterioara a medicamentelor pentru durere si inflamatie (AINS);

- daca aveti ulcer sau sângerare la nivelul stomacului sau intestinului subtire (duoden) sau daca ati avut doua sau mai multe astfel de episoade în trecut;

- daca aveti probleme ale ficatului, rinichilor sau inimii (incluzând boala cardiaca coronariana) severe;

- daca sunteti în ultimele 3 luni de sarcina;

- daca suferiti de deshidratare semnificativa (determinata de varsaturi, diaree sau consumul insuficient de lichide);

- daca aveti orice sângerare activa (inclusiv la nivelul creierului);

- daca aveti o afectiune de origine necunoscuta având ca rezultat formarea anormala a celulelor sanguine Nu se administreaza la copii cu vârsta sub 12 ani.

Atentionari si precautii

Înainte sa utilizati Nurofen Forte, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Aveti grija deosebita când utilizati Nurofen Forte daca:

- aveti lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afectiuni autoimune (risc crescut de meningita aseptica asociata cu dureri de cap, greata, varsaturi, febra sau dezorientare);

- aveti o tulburare congenitala în producerea pigmentului rosu din sânge (porfirie);

- aveti afectiuni intestinale inflamatorii cronice, cum sunt inflamatia colonului cu ulcere (colita ulcerativa), o inflamatie care afecteaza tractul digestiv (boala Crohn) sau alte afectiuni ale stomacului sau intestinului;

- aveti tulburari de formare a celulelor sanguine;

- aveti probleme legate de mecanismul de coagulare normal al sângelui;

- aveti alergii, febra fânului, astm bronsic, inflamare cronica a mucoasei nazale si a sinusurilor, vegetatii adenoide sau afectiuni obstructive cronice ale tractului respirator, deoarece riscul de îngustare a cailor aeriene cu dificultati în respiratie (bronhospasm) este mai mare;

- aveti de probleme de circulatie la nivelul arterelor mâinilor sau picioarelor;

- aveti probleme de ficat, rinichi, inima sau tensiune arteriala mare;

- ati avut recent o interventie chirurgicala majora;

- sunteti în primele sase luni de sarcina;

- alaptati.

Vârstnici

Daca sunteti în vârsta veti fi mai expus la reactii adverse, în special sângerare si perforatie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale.

Ulcere, perforatie si sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor

Daca ati avut anterior ulcer la nivelul stomacului sau intestinelor, în special daca acesta a fost complicat cu perforatie sau a fost însotit de sângerare, trebuie sa fiti atent la orice simptome abdominale neobisnuite si sa spuneti imediat medicului dumneavoastra, mai ales daca aceste simptome apar la începutul tratamentului. Aceasta este necesar, deoarece riscul de sângerare sau de ulceratie la nivelul tractului digestiv este mai mare în acest caz, în special la pacientii vârstnici. Daca apare sângerarea sau ulceratia la nivelul tractului digestiv, tratamentul trebuie întrerupt.

Sângerarea, ulceratia sau perforatia la nivelul stomacului sau intestinelor pot aparea fara alte semne de avertizare, chiar si la pacientii care nu au avut niciodata astfel probleme. Acestea pot fi, de asemenea, letale.

Riscul de aparitie a ulcerelor, perforatiei sau sângerarii la nivelul stomacului sau intestinelor creste la doze mari de ibuprofen. Riscul creste, de asemenea, daca anumite alte medicamente sunt luate în acelasi timp cu ibuprofenul (vezi mai jos, Folosirea altor medicamente).

Reactii la nivelul pielii

Trebuie sa încetati de a mai lua Nurofen Forte la primul semn de eruptie trecatoare pe piele, leziuni la nivelul mucoaselor sau alte semne de alergie, deoarece acestea pot fi primul semn al unor reactii ale pielii grave (dermatita exfoliativa, eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell), uneori cu rezultat letal.
Cel mai mare risc al aparitiei acestor reactii este în prima luna de tratament.

Efecte asupra inimii si creierului

Medicamentele anti-inflamatoare/împotriva durerii, cum este ibuprofenul, pot fi asociate cu un risc usor crescut de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, în special daca sunt utilizate în doze mari. Nu depasiti doza recomandata sau durata tratamentului.

Trebuie sa discutati despre tratament cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul, înainte de a lua Nurofen Forte în cazul în care:

• aveti probleme ale inimii, inclusiv insuficienta cardiaca, angina pectorala (dureri în piept) sau daca ati avut un infarct miocardic, interventie chirurgicala pentru by-pass, boala arteriala periferica (circulatie redusa a sângelui la nivelul picioarelor sau talpilor, din cauza îngustarii sau blocarii arterelor) sau orice tip de accident vascular cerebral (inclusiv „accident vascular cerebral minor” sau accident ischemic tranzitoriu „AIT”);

• aveti tensiune arteriala mare, diabet zaharat, concentratii crescute de colesterol în sânge, istoric familial de boli ale inimii sau accident vascular cerebral sau daca sunteti fumator.

Efecte asupra rinichilor

Ibuprofenul poate determina probleme în functionarea rinichilor, chiar si la pacientii care nu au mai avut astfel de probleme. Aceste probleme pot determina umflarea picioarelor si pot conduce chiar la insuficienta cardiaca sau tensiune arteriala mare la persoanele predispuse.

Ibuprofenul poate determina leziuni la nivelul rinichilor, în special la pacientii care deja au avut probleme la nivelul rinichilor, inimii sau ficatului sau care iau diuretice sau inhibitori ai ECA, precum si la vârstnici. Cu toate acestea, întreruperea tratamentului cu ibuprofen, în general, conduce la vindecare.

Exista un risc de insuficienta renala la adolescentii deshidratati.

Alte precautii

În tratamentul de lunga durata, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate sa apara durerea de cap care nu trebuie tratata prin cresterea dozelor din acest medicament. Utilizarea de rutina a analgezicelor poate determina leziuni renale permanente si risc de insuficienta renala.

Utilizarea de Nurofen Forte concomitent cu alte AINS trebuie evitata.

Ibuprofen poate masca simptomele sau semnele unei infectii (febra, durere si inflamatie) si poate prelungi temporar timpul de sângerare.

Nurofen Forte poate reduce posibilitatea de a ramâne gravida. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra daca planificati sa ramâneti gravida sau daca aveti probleme în a ramâne gravida.

Nurofen Forte împreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.

Reactiile adverse ale Nurofen Forte pot creste daca anumite medicamente sunt luate în acelasi timp. Pe de alta parte, Nurofen Forte poate creste sau scadea efectul altor medicamente sau creste aparitia reactiilor adverse ale acestora când sunt luate în acelasi timp.

Nurofen Forte poate influenta sau poate fi influentat de alte medicamente. De exemplu:

- medicamente anticoagulante (care care subtiaza sângele/previn coagularea, cum sunt aspirina/acidul acetilsalicilic, warfarina, ticlopidina);

- medicamente care scad tensiunea arteriala mare (inhibitori ai ECA, cum este captoprilul, beta- blocante cum este atenololul, antagonisti ai receptorilor de angiotensina II cum este losartanul).

Alte medicamente pot influenta sau pot fi influentate de tratamentul cu Nurofen Forte. De aceea, întotdeauna trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul înainte de a utiliza Nurofen Forte împreuna cu alte medicamente.

Va rugam sa îi spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati:

- alte AINS;

- acid acetilsalicilic;

- anticoagulante (împotriva coagularii sângelui), cum este warfarina sau heparina;

- antiagregante plachetare (împotriva coagularii sângelui), cum este ticlopidina sau clopidogrelul;

- metotrexat (utilizat în tratamentul cancerului si afectiunilor autoimune);

- digoxina (pentru tratamentul diferitelor afectiuni ale inimii);

- fenitoina (utilizata pentru a preveni aparitia convulsiilor epileptice);

- litiu (utilizat în tratamentul depresiei si maniei);

- diuretice (comprimate pentru eliminarea apei), incluzând diuretice care economisesc potasiu;

- antihipertensive (pentru tratamentul tensiunii arteriale mari), cum sunt:

 • inhibitori ai ECA, de exemplu, captopril;

 • medicamente beta blocante;

 • antagonisti de angiotensina II.

- colestiramina (utilizata în tratamentul valorilor mari ale colesterolului);

- aminoglicozide (medicamente împotriva anumitor tipuri de bacterii);

- ISRS (medicamente împotriva depresiei), cum sunt paroxetina, sertralina, citalopramul;

- moclobemida (IMAO selectiv si reversibil – un medicament utilizat în tratamentul bolilor depresive sau fobiilor sociale);

- ciclosporina, tacrolimus (pentru inhibarea sistemul imunitar dupa transplantul de organe);

- zidovudina sau ritanovir (utilizat în tratamentul infectiilor cu HIV);

- mifepristona;

- probenecid sau sulfinpirazona (pentru tratamentul gutei);

- antibiotice chinolone;

- sulfoniluree (pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2);

- corticosteroizi (utilizati împotriva inflamatiilor);

- bisfosfonati (utilizati în osteoporoza, boala Paget si pentru a reduce valorile mari ale calciului din sânge);

- oxpentifilina (pentoxifilina) (utilizata în tratamentul afectiunii circulatorii ale arterelor picioarelor sau bratelor);

- baclofen (un relaxant pentru muschi).

Nurofen Forte împreuna cu alimente, bauturi si alcool

Nurofen Forte trebuie înghitit cu un pahar de apa în timpul mesei sau dupa masa.

Evitati alcoolul etilic, deoarece acesta accentueaza reactiile adverse la Nurofen Forte, în special pe acelea care afecteaza stomacul, intestinele sau creierul.

Sarcina, alaptarea si fertilitatea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramâneti gravida, adresati- va medicului sau farmacistului pentru recomandari înainte de a lua acest medicament.

Ibuprofenul nu trebuie luat în ultimele 3 luni de sarcina, deoarece poate determina la fat tulburari majore la nivelul inimii, plamânilor si rinichilor. Daca este utilizat la sfârsitul sarcinii, poate determina tendinta de sângerare atât la mama, cât si copil si diminueaza puterea contractiilor uterine întârziind debutul nasterii. Tratamentul în timpul primelor 6 luni de sarcina va fi recomandat numai de catre medicul dumneavoastra, daca este absolut necesar.

Ibuprofenul poate face mai dificila încercarea de a ramâne gravida. Trebuie sa spuneti medicului dumneavoastra daca planificati sa ramâneti gravida sau daca aveti probleme în a ramâne gravida.

Ibuprofenul trece în cantitati foarte mici în laptele matern si, de obicei, alaptarea nu trebuie întrerupta în timpul tratamentelor de scurta durata. Cu toate acestea, daca vi se recomanda un tratament de lunga durata, trebuie luata în considerare întreruperea definitiva a alaptarii la sân.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

În general, ibuprofenul nu are reactii adverse asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reactii adverse, cum sunt oboseala, somnolenta, vertij (raportate ca frecvente) si tulburari de vedere (raportate ca mai putin frecvente), capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectata. Acest efect este accentuat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Nurofen Forte contine zahar si sodiu

Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l întrebati înainte de a lua acest medicament.

Acest medicament contine 1,09 mmol (sau 25,1 mg) pe doza. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacientii ce urmeaza o dieta cu restrictie de sodiu.

3. Cum sa utilizati Nurofen Forte

Utilizati întotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Reactiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai scurte perioade necesare controlarii simptomelor.

Doza de ibuprofen depinde de vârsta si greutatea corporala a pacientului. Doza uzuala este:

Durere usoara pâna la moderata si febra

Adulti si adolescenti cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

1 drajeu administrat într-o priza unica sau de 3 ori pe zi, la intervale de 4 pâna la 6 ore. În migrena, dozajul trebuie sa fie: 1 drajeu administrat într-o priza unica, daca este necesar 1 drajeu la intervale de 4 pâna la
6 ore.

Doza maxima zilnica nu trebuie sa depaseasca 3 drajeuri (1200 mg).

Durere menstruala

Adulti si adolescenti cu vârsta peste 12 ani:

1 drajeu de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 pâna la 6 ore, la nevoie. Doza maxima zilnica nu trebuie sa depaseasca 3 drajeuri (1200 mg).

Drajeul trebuie înghitit cu un pahar de apa în timpul mesei sau dupa masa.

Adolescenti:

Daca administrarea Nurofen Forte este necesara pentru adolescenti mai mult de 3 zile, sau daca simptomele se agraveaza trebuie consultat medicul.

Adulti:

Daca starea dumneavoastra nu se îmbunatateste în decursul a 7 zile sau daca se agraveaza, trebuie sa va prezentati la medic.

Vârstnici

Daca sunteti în vârsta, cereti întotdeauna sfatul medicului dumneavoastra înainte de a lua Nurofen Forte, deoarece sunteti mai predispusi la reactii adverse, în special la hemoragie si perforatie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale. Medicul dumneavoastra va va sfatui în consecinta.

Functia rinichilor sau a ficatului redusa

Daca aveti functia rinichilor sau a ficatului redusa, cereti întotdeauna sfatul medicului dumneavoastra înainte de a lua Nurofen Forte. Medicul dumneavoastra va va sfatui în consecinta.

Daca utilizati mai mult Nurofen Forte decât trebuie

Daca ati luat mai mult Nurofen Forte decât trebuie, adresati-va imediat unui medic, la cea mai apropiata unitate de primiri urgente a unui spital sau la farmacie.

Simptomele unei supradozaj pot fi: greata, varsaturi si durere de stomac sau diaree. De asemenea, pot aparea tiuituri în urechi, durere de cap, ameteli, vertij si sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor. În cazuri de intoxicare grava, poate aparea somnolenta, excitatie, dezorientare, coma, convulsii, crampe (în special la copii), vedere încetosata si probleme de vedere, insuficienta renala, leziuni la nivelul ficatului, tensiune arteriala mica, respiratie redusa, colorarea în albastru a buzelor, a limbii si a degetelor si cresterea tendintei de sângerare. De asemenea, poate apare agravarea astmului bronsic la pacientii cu astm bronsic.

Daca uitati sa utilizati Nurofen Forte

Daca ati uitat sa luati o doza, luati-o cât mai repede posibil, cu exceptia cazului în care au ramas mai putin de patru ore pâna la urmatoarea doza.

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice întrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Daca încetati sa utilizati Nurofen Forte

Daca aveti orice întrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.


Posibilitatea de aparitie a reactiilor adverse creste la doze mai mari si la o durata mai lunga de tratament.

Medicamente precum Nurofen Forte se pot asocia cu un risc usor crescut de aparitie a atacului de cord (infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral. Retentie de apa (edem), tensiune arteriala mare si insuficienta cardiaca au fost raportate în asociere cu AINS.

Evaluarea reactiilor adverse a fost facuta în functie de frecventa de aparitie a acestora. S-a utilizat urmatoarea conventie:

Foarte frecvente: afecteaza mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente: afecteaza 1 pâna la 10 pacienti din 100

Mai putin frecvente: afecteaza 1 pâna la 10 pacienti din 1000

Rare: afecteaza 1 pâna la 10 pacienti din 10000

Foarte rare: afecteaza mai putin de 1 pacient din 10000

Cu frecventa necunoscuta: care nu poate fi estimata din datele disponibile

Urmatoarele reactii adverse sunt importante si necesita interventie imediata, daca apar. Trebuie sa încetati de a mai lua Nurofen Forte si sa va adresati imediat medicului dumneavoastra daca apar urmatoarele simptome:

Foarte frecvente:

• Durere abdominala, greata si dispepsie, varsaturi, diaree, balonare, constipatie.

Frecvente:

• Somnolenta, ameteala, dureri de cap, oboseala, iritabilitate;

• Ulcer la nivelul tractului digestiv cu sau fara perforatie sau hemoragie; ulceratie la nivelul mucoasei bucale si inflamatie;

• Scaune de culoare neagra sau varsaturi cu sânge (ulcer la nivelul tractului digestiv cu sângerare);

• Inflamatie a intestinului si agravare a inflamatiei colonului (colita) si a tractului digestiv (boala Crohn) si complicatii ale diverticulitei de la nivelul intestinului gros (perforatie sau fistula);

• Sângerare microscopica intestinala care poate conduce la anemie.

Mai putin frecvente:

• Eruptii cutanate de diferite tipuri, mâncarime, sensibilitate la lumina;

• Rinita, dificultati în respiratie (bronhospasm), tulburari de vedere;

• Gastrita;

• Probleme renale, incluzând formare de edem, inflamatie a rinichilor si insuficienta renala.

Rare:

• Depresie, halucinatii, confuzie, agitatie, insomnie, slabirea vederii;

• Cresterea valorilor serice ale enzimelor hepatice, scadere a valorilor hemoglobinei si ale hematocritului, inhibare a agregarii plachetelor si timp de sângerare prelungit, scadere a calciului din sânge si crestere a valorilor acidului uric din sânge.

Foarte rare:

• Tulburari de formare a celulelor sanguine (cu simptome precum: febra, durere în gât, leziuni superficiale la nivelul mucoasei bucale, simptome de gripa, oboseala severa, sângerari nazale si la nivelul pielii);

• Umflare a fetei, a limbii sau a gâtului (laringe) care poate determina dificultati în respiratie (edem angioneurotic), batai rapide ale inimii, scadere severa a tensiunii arteriale sau soc cu potential letal;

• Reactie alergica brusca cu scurtarea respiratiei, respiratie suieratoare si scaderea tensiunii arteriale;

• eruptie severa pe piele cu vezicule, în special pe picioare, brate, palme si talpi care pot implica si fata si buzele (eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson). Acestea se pot agrava si mai mult, veziculele se pot largi si extinde si parti ale pielii se pot exfolia (sindromul Lyell). De asemenea, poate exista o infectie severa cu distrugerea pielii (necroza), a tesutului subcutanat si muschilor;

• Hepatita acuta, colorare în galben a pielii sau a albului ochilor, disfunctie, leziune sau insuficienta hepatica;

• Hipertensiune arteriala, hemoragie, crestere ritmului batailor inimii, insuficienta cardiaca, infarct miocardic;

• Inflamatie a esofagului sau a pancreasului;

• Meningita aseptica - inflamatie a membranei creierului (fara infectie bacteriana);

• Îngustare a lumenului intestinal;

• Lezare a tesutului rinichilor; cresterea concentratiei de uree în sânge, nivel scazut de hemoglobina;

• Å¢iuituri si vâjâituri în urechi, caderea parului.

Cu frecventa necunoscuta:

• Exacerbare a colitei si a bolii Crohn;

• Astm bronsic, astm bronsic agravat, bronhospasm sau dificultate in respiratie.

Nurofen Forte poate determina scaderea numarului de globule albe si a rezistentei dumneavoastra la infectii. Daca prezentati o infectie cu simptome, cum sunt febra si deteriorare grava a starii generale sau febra cu simptome de infectie locala, cum sunt durere în gât/faringe/gura sau probleme urinare, trebuie sa va prezentati imediat la medicul dumneavoastra. Vi se va face un test sanguin pentru a investiga o posibila scadere a numarului de globule albe (agranulocitoza). Este important sa va adresati medicului dumneavoastra cu privire la medicamentul dumneavoastra.

În timpul tratamentului cu ibuprofen, cazuri rare de meningita (manifestate prin rigiditate a gâtului, durere de cap, greata, varsaturi, febra sau dezorientare) au fost observate la pacientii cu tulburari autoimune existente, cum este lupusul eritematos sistemic sau boala mixta a tesutului conjunctiv.

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate în acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

Ce contine Nurofen Forte 400mg -drj x 24 - Reckit (W65943003)

Ce contine Nurofen Forte

- Substanta activa este ibuprofen. Fiecare drajeu contine ibuprofen 400 mg;

- Celelalte componente sunt:

 - Nucleu: croscarmeloza sodica, acid stearic, citrat de sodiu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru;

 - Strat de drajefiere: guma arabica dispersata, carmeloza sodica, zahar, talc, dioxid de titan (E 171), macrogol 6000, cerneala de inscriptionare Opacode S-1-15094 Red [shellac, oxid de fer rosu (E 172), propilenglicol, hidroxid de amoniu, simeticona].

Cum se foloseste Nurofen Forte 400mg -drj x 24 - Reckit (W65943003)

Cum sa utilizati Nurofen Forte

Utilizati întotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Reactiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai scurte perioade necesare controlarii simptomelor.

Doza de ibuprofen depinde de vârsta si greutatea corporala a pacientului. Doza uzuala este:

Durere usoara pâna la moderata si febra

Adulti si adolescenti cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

1 drajeu administrat într-o priza unica sau de 3 ori pe zi, la intervale de 4 pâna la 6 ore. În migrena, dozajul trebuie sa fie: 1 drajeu administrat într-o priza unica, daca este necesar 1 drajeu la intervale de 4 pâna la
6 ore.

Doza maxima zilnica nu trebuie sa depaseasca 3 drajeuri (1200 mg).

Durere menstruala

Adulti si adolescenti cu vârsta peste 12 ani:

1 drajeu de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 pâna la 6 ore, la nevoie. Doza maxima zilnica nu trebuie sa depaseasca 3 drajeuri (1200 mg).

Drajeul trebuie înghitit cu un pahar de apa în timpul mesei sau dupa masa.

Adolescenti:

Daca administrarea Nurofen Forte este necesara pentru adolescenti mai mult de 3 zile, sau daca simptomele se agraveaza trebuie consultat medicul.

Adulti:

Daca starea dumneavoastra nu se îmbunatateste în decursul a 7 zile sau daca se agraveaza, trebuie sa va prezentati la medic.

Vârstnici

Daca sunteti în vârsta, cereti întotdeauna sfatul medicului dumneavoastra înainte de a lua Nurofen Forte, deoarece sunteti mai predispusi la reactii adverse, în special la hemoragie si perforatie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale. Medicul dumneavoastra va va sfatui în consecinta.

Functia rinichilor sau a ficatului redusa

Daca aveti functia rinichilor sau a ficatului redusa, cereti întotdeauna sfatul medicului dumneavoastra înainte de a lua Nurofen Forte. Medicul dumneavoastra va va sfatui în consecinta.

Daca utilizati mai mult Nurofen Forte decât trebuie

Daca ati luat mai mult Nurofen Forte decât trebuie, adresati-va imediat unui medic, la cea mai apropiata unitate de primiri urgente a unui spital sau la farmacie.

Simptomele unei supradozaj pot fi: greata, varsaturi si durere de stomac sau diaree. De asemenea, pot aparea tiuituri în urechi, durere de cap, ameteli, vertij si sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor. În cazuri de intoxicare grava, poate aparea somnolenta, excitatie, dezorientare, coma, convulsii, crampe (în special la copii), vedere încetosata si probleme de vedere, insuficienta renala, leziuni la nivelul ficatului, tensiune arteriala mica, respiratie redusa, colorarea în albastru a buzelor, a limbii si a degetelor si cresterea tendintei de sângerare. De asemenea, poate apare agravarea astmului bronsic la pacientii cu astm bronsic.

Daca uitati sa utilizati Nurofen Forte

Daca ati uitat sa luati o doza, luati-o cât mai repede posibil, cu exceptia cazului în care au ramas mai putin de patru ore pâna la urmatoarea doza.

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice întrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Daca încetati sa utilizati Nurofen Forte

Daca aveti orice întrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Produsul este descris gresit?

Deocamdată nu au fost exprimate review-uri pentru acest produs.

Spune-ne opinia ta

(nu va fi publicată)

Tip administrare: cale orala
Forma/textura: drajeu
Mod prezentare: 24 drajeuri
Stocul produselor, afisat pe site, poate fi diferit fata de stocul real disponibil datorita unor factori precum: rezervarea produselor in farmacii de catre pacienti, rezervarea produselor in site de catre alti utilizatori etc. Minifarm face eforturi permanente pentru a păstra corectitudinea informaţiilor din acestă pagină. Uneori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare.

Descopera oferta Minifarm Online pentru Nurofen Forte 400mg -drj x 24 - Reckit (W65943003) in categoria de produse Produse pentru reumatism

Ce gasiti în acest prospect: 1. Ce este Nurofen Forte si pentru ce se utilizeaza 2. Ce trebuie sa stiti înainte sa utilizati Nurofen Forte 3. Cum sa utilizati Nurofen Forte 4. Reactii adverse posibile 5. Cum se pastreaza Nurofen Forte 6. Continutul ambalajului si alte informatii 1. Ce es