Cosul meu de cumparaturi

Cauta un produs

Nurofen 200 mg -drajeuri x 24, Reckitt

Producător: RECKITT BENCKISER

Data expirare: 31 Octombrie 2022

(0 opinii)
Imaginile afișate sunt cu titlu de prezentare. Produsele pot diferi sub aspectul unor caracteristici (ex. nuante de culoare) de aspectul real al produsului, in functie de lotul in care au fost fabricate.

Nurofen 200 mg -drajeuri x 24, Reckitt

Producător: RECKITT BENCKISER

Data expirare: 31 Octombrie 2022

(0 opinii)

28.00 LEI
In stoc

Alege cantitatea
Adauga in cos
MEDICAMENT OTC Acest produs este un medicament OTC si nu poate fi returnat. Acest produs poate fi achizitionat doar de catre persoane fizice si achitat doar cu cardul, online.
vezi mai multe detalii

Acest medicament se poate elibera fara prescriptie medicala. Cititi cu atentie prospectul si informatiile de pe ambalaj. Daca apar manifestari neplacute adresati-va medicului sau farmacistului. ANMDM - Raporteaza online o reactie adversa
Ultima actualizare: Duminică, 11 Aprilie 2021

Afla detalii despre Nurofen 200 mg -drajeuri x 24, Reckitt din categoria Dureri reumatice

Nurofen 200 mg conţine ibuprofen care aparţine unui grup de medicamente cunoscut sub numele de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS acţionează prin schimbarea răspunsului organismului la durere, inflamaţie şi febră. Nurofen 200 mg este indicat în tratamentul migrenei, durerilor de cap, de spate, dentare, nevralgiilor, durerilor menstruale, reumatice şi musculare, reducerea febrei şi simptomelor din răceală şi gripă.


 ÎNAINTE SA UTILIZAŢI NUROFEN 200 mg
Nu luaţi Nurofen 200 mg dacă:
- aveţi sau aţi avut alergie la ibuprofen, acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre excipienţii produsului;
- aveţi sau aţi avut ulcer gastro - duodenal;
- aţi avut bronhospasm, rinită, urticarie asociate administrării acidului acetilsalicilic sau altor antiinflamatoare nesteroidiene;
- aveţi insuficienţă renală severă, insuficienţă hepatică severă sau insuficienţă cardiacă severă;
- sunteţi în ultimele 3 luni de sarcină.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Nurofen 200 mg dacă:
- aveţi insuficienţă renală sau hepatică uşoară-moderată;
- aveţi astm bronşic;
- aveţi sau aţi avut boli alergice;
- aţi avut boli digestive (hernie hiatală, hemoragii digestive etc.);
- aveţi lupus eritematos sistemic sau alte colagenoze;
- sunteţi în primele 5 luni de sarcină sau alăptaţi.
În timpul tratamentului cu ibuprofen pot să apară ulcere sau hemoragii digestive. Riscul este mai mare la pacienţii vârstnici,debilitaţi, cu greutate corporală mică sau la pacienţii aflaţi sub tratament cu anticoagulante orale sau antiagreganteplachetare. In cazul apariţiei ulcerului sau a hemoragiilor digestive întrerupeţi imediat tratamentul şi anunţaţi-l pe medicul dumneavoastră.
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată este necesară precauţie (discuţii cu medicul sau cu farmacistul) înainte de începerea tratamentului, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edem. Nu utilizaţi Nurofen o perioadă mai lungă fără recomandarea medicului.
Medicamente precum Nurofen 200 mg se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord («infarct miocardic »). Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi doza şi durata de 3 zile recomandate pentru tratament.
Dacă aveţi probleme cardiace, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că aţi putea fi în situaţie de risc din cauza acestor afecţiuni (de exemplu, dacă aveţi hipertensiune arterială, diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului sau sunteţi fumător) trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.
Ce trebuie să evitaţi când luaţi acest medicament?
Unele medicamente care sunt anticoagulante (acţionează împotriva coagulării sângelui) (de exemplu acid acetilsalicilic/aspirină, warfarină, ticloplidină), unele medicamente care acţionează împotriva tensiunii arteriale crescute (inhibitori de enzimă de conversie a angiotensinei de exemplu captopril, medicamentele blocante ale beta receptorilor, antagoniştii de angiotensină II) şi chiar alte medicamente pot afecta sau pot fi afectate de tratamentul cu ibuprofen. Prin urmare cereţi sfatul medicului înainte de a utiliza ibuprofen împreună cu alte medicamente.

REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Nurofen 200 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Totuşi, pot să apară următoarele reacţii adverse: durere sau disconfort gastric, greaţă, ulcer gastric, scaun colorat în negru, erupţii cutanate, mâncărime, înrăutăţirea astmului bronşic, respiraţie şuierătoare inexplicabilă sau dificultăţi în respiraţie, tulburări hepatice şi renale, dureri de cap, somnolenţă, ameţeli şi tulburări ale auzului, şi, rareori, erupţii cutanate, mâncărimi ale pielii, descuamarea pielii, umflarea feţei.
Medicamente precum Nurofen 200 mg se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord («infarct miocardic») sau a accidentului vascular cerebral.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
 CUM SE PĂSTREAZĂ NUROFEN 200 mg
Nu utilizaţi Nurofen 200 mg după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Ibuprofenul nu trebuie utilizat în acelaşi timp cu acidul acetilsalicilic sau alte AINS, antihipertensive, anticoagulante, litiu, metotrexat, zidovudină.                  
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament,în primele 5 luni de sarcină utilizaţi Nurofen 200 mg numai la recomandarea medicului dumneavoastră şi numai sub supravegherea acestuia. În ultimele 3 luni de sarcină administrarea Nurofen 200 mg este contraindicată. Nu utilizaţi Nurofen 200 mg dacă alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În timpul tratamentului cu Nurofen 200 mg puteţi prezenta ameţeli şi tulburări de vedere, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Nurofen 200 mg
Deoarece conţine zahăr, dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

 

Compozitie:
Substanţa activă este ibuprofen 200 mg. Celelalte componente sunt:
-nucleu: croscarmeloză sodică, acid stearic, citrat de sodiu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
-strat de drajefiere: carmeloză sodică, talc, gumă arabică dispersată uscată, zahăr, dioxid de titan (E 171), macrogol 6000, cerneală de inscripţionare Opacode S-1-27794 Black (Shellac; oxid de fer negru (E 172); propileglicol).

Administrare:
Luaţi întotdeauna Nurofen 200 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Medicamentul este rezervat adulţilor şi copiilor peste 12 ani.
Adulţi şi copii peste 12 ani: doza iniţială recomandată este de 2 drajeuri Nurofen 200 mg (400 mg ibuprofen); dacă este necesar, se mai pot administra 1 - 2 drajeuri Nurofen 200 mg (200 - 400 mg ibuprofen) la intervale de 4 - 6 ore. Nu trebuie să depăşiţi doza de 6 drajeuri Nurofen 200 mg (1200 mg ibuprofen)
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.
Medicamentul se administrează pe cale orală, cu un pahar cu apă. Dacă simptomele persistă sau se agravează adresaţi-vă medicului.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Nurofen 200 mg
Dacă aţi luat mai multe doze Nurofen 200 mg decât trebuie, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau adresaţi-vă celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să luaţi Nurofen 200 mg
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Nurofen 200 mg
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Tip administrare: cale orala
Forma/textura: drajeuri
Mod prezentare: 24 drajeuri

Deocamdată nu au fost exprimate opinii în legătură cu acest produs.

Spune-ne opinia ta

(nu va fi publicată)

Stocul produselor, afisat pe site, poate fi diferit fata de stocul real disponibil datorita unor factori precum: rezervarea produselor in farmacii de catre pacienti, rezervarea produselor in site de catre alti utilizatori etc. Minifarm face eforturi permanente pentru a păstra corectitudinea informaţiilor din acestă pagină. Uneori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare.

Descopera oferta Minifarm Online pentru Nurofen 200 mg -drajeuri x 24, Reckitt in categoria de produse Dureri reumatice

Nurofen 200 mg conţine ibuprofen care aparţine unui grup de medicamente cunoscut sub numele de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS acţionează prin schimbarea răspunsului organismului la durere, inflamaţie şi febră. Nurofen 200 mg este indicat în tratamentul migrenei, durerilor