Cosul meu de cumparaturi
Cauta un produs

Alimentatie - diversificarea la bebelusi

Publicat Marți, 28 Mai 2019

Alimentatie - diversificarea la bebelusi

In primele luni de viata, bebelusilor trebuie sa li se acorde o atentie deosebita, mai ales in ceea ce priveste alimentatia, pentru ca sunt firavi, iar stomacul lor nu este inca bine dezvoltat. Parintii trebuie sa stie cand poate incepe diversificarea alimentatiei, care este schema de diversificare, dar si care sunt elementele care le indica faptul ca bebelusii pot incepe sa accepte alimente solide, pe langa laptele matern.

Cand poate incepe diversificarea

Medicii recomanda ca bebelusilor sa inceapa sa li se dea alimente diversificate de la varsta de 6 luni. Acesta este momentul in care micutii trebuie sa inceapa sa se obisnuiasca si cu alt tip de hrana, pe langa laptele matern, pentru ca treptat sa se faca trecerea de la alaptarea la san la diferite tipuri de alimente. Parintii trebuie sa aleaga pentru bebelusi doar alimente sanatoase, usor de ingerat, care sa poata fi acceptate cat mai bine de organismul celor mici.

Aspecte care indica faptul ca bebelusii sunt pregatiti pentru diversificarea alimentatiei

Exista cateva detalii de care parintii trebuie sa tina cont, inainte de a incepe diversificarea alimentatiei. De exemplu, foarte important este ca micutii sa poata deja sa isi controleze singuri capul si sa poata sta in fundulet. Medicii sustin faptul ca atunci cand bebelusii au deja capacitatea de a-si controla singuri capul, inseamna ca pot sa tina in cavitatea bucala mancarea solida, pentru ca mai apoi sa o mestece.

In acelasi timp, parintii trebuie sa se asigure ca micutii lor au deja reflexele de mestecat dezvoltate. Intre gura, limba si sistemul digestiv trebuie sa existe o legatura foarte stransa, pentru ca hrana sa poata fi impinsa catre gat, iar ulterior sa fie inghitita. Parintii isi pot da seama ca reflexele de mestecat sunt suficient de bine dezvoltate atunci cand bebelusii saliveaza din ce in ce mai putin.

Un alt aspect care poate indica faptul ca bebelusii sunt pregatiti pentru diversificarea alimentatiei consta in faptul ca micutii iau in greutate. In momentul in care cei mici isi doresc din ce in ce mai mult lapte si, in acelasi timp, sunt curiosi sa descopere si alte gusturi, este clar ca parintii le pot da alimente solide.

Schema de diversificare a alimentelor

Printre alimentele care nu trebuie sa lipseasca din tabelul diversificarii pentru bebelusi se numara fructele, legumele, ouale, carnea si pestele. Ideal este ca nu toate aceste alimente sa li se dea micutilor inca din prima faza, pentru ca bebelusii sa aiba timp sa se obisnuiasca. Cel mai bine este ca micutilor sa li se dea la inceput mere, caise, piersici si pere.

Cat despre oua, acestea trebuie introduse treptat in alimentatie. Ele trebuie fierte intre 5 si 10 minute. In prima faza, 1/8 galbenus este suficient pentru cei mici, iar ulterior se poate ajunge pana la 1-2 galbenusuri in fiecara saptamana, atuni cand bebelusii au deja 1 an. Parintii trebuie sa stie ca albusul nu este recomandat pana la 12 luni, la fel ca si in cazul carnii de animal tanar, care contine un nivel destul de mare de gelatina.

Cat despre carna de porc sau oaie, nu trebuie sa se afle printre alimentele pe care parintii le dau bebelusilor pana cand acestia implinesc 3 ani. Tabelul de diversificare se poate stabili cel mai bine impreuna cu un medic de specialitate, intrucat acesta poate face observatii importante referitoare la modul in care se dezvolta fiecare bebelus in parte.

Cum isi pot da seama parintii ca bebelusii s-au saturat?

Una dintre provocarile cu care se confrunta proaspetii parinti in ceea ce priveste alimentatia pentru bebelusi este ca nu isi dau seama cand cei mici s-au saturat. In acest sens, mamele si tatii trebuie sa stie ca atunci cand bebelusii incep sa nu mai deschida gurita, pentru a primi mancare si incep sa dea din cap, dand semne ca vor sa se joace, inseamna ca au mancat exact cat le-a trebuit. Micutii nu trebuie fortati sa manance mai mult decat au nevoie.

Alimente care pot provoca alergii, constipatie sau diaree

In ceea ce priveste alimentatia bebelusilor, parintii trebuie sa stie ca exista unele produse care pot provoca alergii, constipatie sau diaree. De exemplu, albusul de ou, impreuna cu pestele, laptele de vaca, oleaginoasele, capsunile, mierea, cerealele cu gluten (ovaz, orz, secara sau grau) au un risc alergenic foarte ridicat, pe cand orezul, morcovii fierti, marul copt si carna pot duce la constipatie. Nu in ultimul rand, spanacul, rosiile, perele, prazul, prunele si sucul de morcovi pot cauza diaree.

Reactia bebelusilor la diversificarea alimentatiei este foarte importanta. Trebuie sa se observe care sunt produsele pe placul celor mici, pentru a sti pe viitor cum sa procedeze in privinta mancarii. Bebelusii trebuie hraniti in mod corespunzator, pentru ca organismul lor sa primeasca toti nutrientii de care au nevoie pentru o dezvoltare armonioasa. Mamele si tatii care urmeaza sfaturile de mai sus cu siguranta vor fi incantati sa vada rezultate pozitive pe termen lung!

Sfaturile, articolele si orice alte informatii din domeniul farmacie / sanatate publicate pe minifarmonline.ro au scop pur informativ si strict educational. Ele nu pot inlocui, sub nicio forma, consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale de specialitate. Inainte de a lua orice decizie referitoare la sanatatea ta, iti recomandam sa consulti medicul de familie sau medicul specialist.